sâmbătă, 5 mai 2018

Mecanismul de transmisie a politicii monetare

 Pe termen scurt evoluţia preţurilor este supusă unor influenţe multiple, generate de factori provenind din economia naţională şi din mediul extern, care acţionează asupra cererii şi ofertei agregate. Pe termen mediu şi lung, însă, un rol fundamental în asigurarea stabilităţii preţurilor îi revine conduitei politicii monetare. Mecanismul de transmisie a politicii monetare reprezintă totalitatea canalelor prin care banca centrală, utilizând un set variat de instrumente de politică monetară poate influenţa dinamica cererii agregate şi a preţurilor din economie.

Dintre canalele (sau mecanismele specifice) de transmisie a politicii monetare identificate de literatura de specialitate, practica economică a relevat cu precădere importanţa următoarelor: canalul ratelor dobânzilor practicate de instituţiile financiare; canalul creditului; canalul cursului de schimb; canalul efectelor de avuţie şi bilanţ; canalul anticipaţiilor agenţilor economici privind inflaţia. O descriere simplificată a acestor canale de transmisie şi a interacţiunii dintre acestea, adaptată particularităţilor economiei româneşti, stă la baza construcţiei modelului de analiză şi prognoză pe termen mediu al BNR.

În general, semnalele transmise prin deciziile de politică monetară îşi produc efectele asupra economiei în mod indirect, propagându-se prin intermediul verigii intermediare reprezentate de sistemul financiar-bancar. Relaţia dintre banca centrală şi băncile comerciale se stabileşte în cadrul pieţelor financiare (monetară, valutară), banca centrală având capacitatea de a controla relativ eficient ratele dobânzilor pe termen scurt prin gestionarea lichidităţii pe piaţa monetară interbancară. De regulă, în cadrul sectorului financiar-bancar transmisia impulsurilor de politică monetară se realizează relativ rapid. La nivelul relaţiei dintre băncile comerciale şi economia reală, impulsurile de politică monetară ale băncii centrale se transmit mai degrabă imperfect şi după o perioadă de timp care depinde de particularităţile structurale ale economiei naţionale. Deşi banca centrală poate controla ratele dobânzilor pe termen scurt, economia reală este influenţată cu precădere de ratele dobânzilor pe termen mediu şi lung practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase sau pentru creditele acordate clienţilor acestora. Nivelul acestora din urmă depinde de cel al ratei dobânzii de politică monetară, dar şi de un număr de alţi determinanţi (aşteptările privind inflaţia, perspectivele privind creşterea economică etc.), şi este hotărâtor pentru deciziile de investiţii, consum sau economisire. În general, dobânzi mai reduse stimulează investiţiile şi consumul în defavoarea economisirii, în timp ce dobânzi mai ridicate stimulează economisirea, inhibând pe termen scurt consumul şi investiţiile. Astfel este influenţată cererea agregată din economie. În acelaşi timp, magnitudinea cererii partenerilor comerciali externi pentru produsele de export (cererea externă) poate constitui un aport semnificativ la adresa activităţii economice interne. Oferta agregată are o capacitate de ajustare la nivelul cererii agregate limitată la un orizont scurt de timp. Pe termen lung, oferta depinde în principal de dinamica factorilor fundamentali precum capacităţile de producţie, forţa de muncă şi gradul de înzestrare tehnologică şi prin urmare se ajustează mai lent şi pe termen mai îndelungat, neputând fi influenţată prin intermediul politicii monetare. În aceste condiţii, pe termen scurt/ mediu, politica monetară poate afecta numai decalajul dintre nivelul efectiv al producției şi cel sustenabil pe termen lung (deviaţia PIB real de la nivelul său potenţial). La rândul său, deviaţia PIB real este un factor determinant pentru inflaţia preţurilor de consum. De exemplu, o cerere în exces pentru bunuri de consum sau de investiţii pune în mod direct presiune asupra costurilor cu factorii de producţie (inclusiv cu factorul muncă, respectiv salariile). În faţa unor astfel de creşteri ale costurilor de producţie, o parte a firmelor pot decide în favoarea unei diminuări a marjelor de profit obţinute, lăsând preţurile finale de vânzare nemodificate. Pe termen mediu, însă, în condiţiile unor creşteri persistente ale costurilor de producţie, firmele vor transfera tot mai mult aceste costuri asupra preţurilor de vânzare, ceea ce va conduce în cele din urmă la creşterea preţurilor bunurilor de consum (generând inflaţie). Un deficit de cerere agregată pe de altă parte va avea efecte contrare. Având un control relativ eficace asupra ratelor dobânzilor pe termen scurt, banca centrală poate influenţa inclusiv motivaţia agenţilor economici de a deţine monedă natională comparativ cu aceea de a deţine monedă străină şi, prin aceasta, cursul de schimb. Cu toate acestea, evoluţia cursului de schimb este rezultatul acţiunii unui număr mult mai mare de factori (de exemplu, aversiunea la risc a investitorilor străini, dezechilibrele macroeconomice interne şi externe (diferențialul ratelor dobânzilor), factori politici etc.). Asupra unora dintre aceşti factori politica monetară nu poate acţiona, iar asupra altora are o influenţă limitată şi condiţionată strict de coerenţa celorlalte politici macroeconomice (fiscală, de venituri, a reformelor structurale). Cursul de schimb influenţează preţul relativ al bunurilor interne faţă de cel al bunurilor tranzacţionate pe pieţele externe. Un exportator va câştiga mai mult dacă preţul obţinut în valută din vânzarea bunurilor sale pe pieţele externe este transformat în lei la un curs de schimb mai ridicat (moneda naţională este mai depreciată). Pe de altă parte, un importator va câştiga mai mult dacă bunurile vândute pe piaţa internă sunt achiziţionate în valută la un cost mai mic exprimat în lei, echivalent al unei monede naţionale mai apreciate. Cursul de schimb transmite astfel (prin intermediul canalului exporturilor nete, sau canalului indirect al cursului de schimb) cu un anumit decalaj în timp, impulsurile iniţiale ale ratei dobânzii de politică monetară asupra activităţii economice (sintetizată prin deviaţia PIB real). Un alt mecanism important prin care cursul de schimb şi ratele dobânzilor acţionează asupra activităţii economice este efectul de avuţie şi bilanţ (pentru detalii vezi Efectul de avuţie şi bilanţ). O depreciere a cursului de schimb al monedei naţionale generează o diminuare a apetitului pentru contractarea de credite în valută. În acelaşi timp, deprecierea leului va reduce venitul disponibil al celor care au deja contractate astfel de credite. Acest efect decurge din faptul că agenţii economici care obţin venituri în monedă naţională vor fi nevoiţi, în situaţia unei deprecieri, să plătească mai mulţi lei pentru serviciul datoriei contractate în valută. Aprecierea cursului de schimb va avea efecte de sens invers: va spori motivaţia sectorului privat de a se împrumuta în valută mai degrabă decât în monedă naţională, în principal datorită costurilor comparativ mai scăzute în lei asociate serviciului datoriei. Unul din cele mai simple şi mai rapide mecanisme prin care care sunt transmise modificările cursului de schimb este cel al preţului bunurilor de import (canalul direct al cursului de schimb). Preţul la care un agent economic va comercializa pe piaţa internă bunuri achiziţionate din import, este format din preţul în valută (de pe piaţa externă) al bunului respectiv transformat în lei la cursul de schimb relevant. În general, preţul în monedă naţională se ajustează incomplet la variaţiile cursului de schimb. Aceasta se poate datora unui cumul de factori, cum ar fi: stabilirea de către producători a preţurilor de vânzare ale produselor acestora în moneda ţării în care urmează a fi vândute (eng. local currency pricing), conţinutul variabil de bunuri de tip ne-tranzacţionabil (eng. non-tradables) utilizate în procesul de producţie al bunurilor tranzacţionabile (eng. tradables), costurile ridicate pe care le-ar genera pentru importatori modificarea preţurilor practicate pe piaţa internă cu aceeaşi frecvenţă (ridicată) pe care o manifestă fluctuaţiile cursului de schimb. Alături de preţurile bunurilor din import, o serie întreagă de alte preţuri răspund mai mult sau mai puţin la modificările cursului de schimb, precum preţurile combustibililor, unele preţuri administrate (pentru medicamente, telefonie fixă etc.), preţurile bunurilor complementare sau substituibile celor importate. Percepţia agenţilor economici cu privire la consecvenţa cu care banca centrală urmăreşte îndeplinirea obiectivelor sale fundamentale afectează semnificativ aşteptările cu privire la inflaţie (detalii). În condiţiile creşterii transparenţei şi credibilităţii demersurilor băncii centrale, ancorarea aşteptărilor inflaţioniste la o traiectorie compatibilă cu obiectivele acesteia privind inflaţia devine unul dintre cele mai puternice şi mai eficiente canale de transmisie a politicii monetare. Dincolo de influenţa politicii monetare, dinamica cererii agregate şi a preţurilor este determinată şi de conduita altor componente ale setului de politici macroeconomice, cum ar fi politica fiscală şi politica veniturilor. Politica fiscală are un efect direct asupra economiei influenţând cererea agregată prin intermediul impulsului fiscal (pentru detalii, vezi Proiecţiile fiscale şi prognoza macroeconomică). O politică fiscală optimală are rolul de a atenua şi stabiliza fluctuaţiile ciclului economic şi, prin urmare, dinamica deviaţiei PIB real de la nivelul său potenţial. Stabilirea conduitei fiscale în ceea ce privește cuantumul unor impozite precum TVA sau nivelul accizelor la diferite produse are impact direct asupra nivelului preţurilor în economie. Pe de altă parte, o politică echilibrată a veniturilor trebuie să fie ghidată de asigurarea corelaţiei dintre câştigurile salariale reale din domeniul public cu cele din domeniul privat şi cu dinamica productivităţii muncii.

vineri, 30 martie 2018

Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din judeţul Vaslui, declarat decedat în anul 2016, deşi este în viaţă, a pierdut procesul prin care cerea anularea declarării decesului

Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din judeţul Vaslui, declarat decedat în anul 2016, deşi este în viaţă, a pierdut procesul prin care cerea anularea declarării decesului.

El a menţionat că a pierdut procesul din cauză că a formulat prea târziu calea de atac, la aproximativ doi ani de la pronunţarea decesului, iar solicitarea i-a fost respinsă ca inadmisibilă din punct de vedere procedural.

"În acte sunt mort, deşi trăiesc. Nu am nicio sursă de venit, iar din cauză că în acte figurez ca fiind decedat, nu mă pot angaja, nu pot face nimic în ţară", a declarat bărbatul.

Constantin Reliu a plecat în 1992 la muncă în Turcia, ultima dată vizitându-şi familia în anul 1999. Din cauza neînţelegerilor din familie, el susţine că a rupt legătura cu rudele şi s-a stabilit în Turcia. În anul 2013, fiindcă nu mai primise nicio veste de la bărbat, soţia a solicitat în instanţă declararea decesului acestuia, ceea ce s-a întâmplat în anul 2016.

La începutul acestui an, Reliu a fost depistat de autorităţile din Turcia având documentele de şedere expirate, motiv pentru care a fost expulzat, iar la sosirea în ţară a aflat că este declarat decedat.

Bărbatul spune că doreşte să se reîntoarcă în Turcia, unde pretinde că are o firmă, dar pentru a-şi redobândi identitatea, trebuie să se adreseze din nou instanţei

duminică, 22 noiembrie 2015

Dosarul cu șină – arma supremă a birocrației naționale

de Ina Gabriela Funețan
inaLa intrarea în instituție ușa e blocată, deși e program cu publicul. Probabil, publicul e dușmănos, trebuie ținut la distanță. Pe perete e un interfon și o listă de numere. Ar trebui să formez numărul biroului unde vreau să ajung și cineva să îmi deschidă ușa. Dar interfonul nu funcționează. De fapt interfonul ăsta nu a funcționat decît atunci cînd a fost instalat. După aia imediat s-a stricat și are ani de când nu funcționează. 
Publicul doritor de acces așteaptă să apară un funcționar care are cartelă. Eu am noroc: în scurt timp apare o doamnă. Mă privește ostil; explic, citindu-i reproșul mut din privire: “nu funcționează interfonul”. De parcă n-ar ști că nu funcționează! Mă lasă să intru.

Biroul “Avize” unde am treabă e gol, ușa e deschisă. O funcționară preocupată trece pe hol, nu-mi aruncă nici o privire. O altă funcționară mă vede în treacăt și strigă undeva, în lungul holului: ocupă-te tu de doamna pînă vin eu! Doamna sunt eu.
Reapare prima funcționară, cea care trecuse pe lângă mine fără să mă observe.
Îmi ia dosarul și mă trimite la casierie. Știu cu aproximație unde este casieria; sunt trei uși: pe una scrie “Casierie”, pe alta “Financiar- Contabil”, pe a treia nu scrie nimic. “Casieria” e închisă. La “Financiar-Contabil” mi se spune să încerc dincolo. “Dincolo” e ușa pe care nu scrie nimic. Mă întreb cum de rezistă cei de la “Financiar-Contabil” să îndrume la nesfârșit cetățenii spre ușa fără inscripție. Chiar nu se enervează nimeni, o dată, atât de tare încât să lipească pe ușă o foaie cu inscripția “CASIERIA E AICI“? Și ce rost are interfonul ăla stupid, care nu funcționează decât cu cartelele funcționarilor? Mă apucă o furie interioară pe care o maschez cât pot. Ce rost are o asemenea baricadare în calea cetățeanului, obligat să aștepte mila unui posesor de cartelă pentru a intra să ceară serviciile la care este îndreptățit?
Sunt arhitect și aceasta este doar o scenă oarecare din nenumăratele contacte pe care le am cu statul funcționăresc, pe parcursul avizării unui proiect oarecare, așa cum ar fi un club. Fac proiecte dar nu proiectul în sine este partea cea mai complicată a meseriei noastre, ci acest iad al hârtiilor ștampilate numit obținerea avizelor. Nu te pregătește nimeni pentru așa ceva. Te pregătești singur, lovindu-te de unul, de altul, tocindu-ți nervii, suportând și înghițindu-ți furiile.
Această exasperantă relație cu funcționarii statului român face ca cetățenii să încerce mereu să ocolească regulile; câți dintre voi v-ați apuca de bunăvoie să luați drumul ghișeelor cu grămezi de acte-n mână, pentru a auzi “mai veniți săptămâna viitoare cu o copie după actul de spațiu“? Oricine poate evita acest consum odios de timp și nervi, o va face, sperând că nu se va întâmpla nimic. Va da șpagă, asta spun, sistemul este croit să te exaspereze până dai.
Oricâte programe și strategii s-ar vântura prin discursurile oficiale, problemele României vor rămâne exact aceleași, neschimbate măcar cu o iotă, atâta vreme cât orice act al Statului Român se emite în baza unor dosare stufoase, prin proceduri îndelungate și cu taxe piperate. Atâta vreme cât o lege e cât o broșură și nu poate intra în vigoare fără “norme de aplicare”, atâta vreme cât orice domeniu e reglementat prin zeci de acte normative, unele repetând același lucru, altele intrând în contradicție între ele, vom avea în continuare oameni care ocolesc regulile, corupție la toate nivelurile și, cel mai important, vom mai avea tragedii.
Nici un program guvernamental sau politic nu mă mai interesează dacă nu începe de aici: de la debirocratizarea României. Mai mult ca de orice reformă, țara are nevoie de reducerea grămezilor de hârtii adunate în dosarele/bibliorafturile/dulapurile/birourile instituțiilor publice. Sunt hârtii care devin inutile în clipa următoare rezolvării solicitării, dar care se arhivează cu sfințenie. Nici o modificare a unei legi, nici o suprareglementare nu va folosi la nimic: reforma statului trebuie să pornească de la eliminarea strămoșescului dosar cu șină.
Și, sigur că da, e necesară și creșterea salariilor funcționarilor. Chiar și cu 100%, de ce doar cu 10%? Să fie 100%! Dar nu toate salariile, ci doar cele ale profesioniștilor tăcuți care țin azi în spate și instituțiile statului, și pe colegii lor care taie frunză la câini. Cumva, am convingerea că acești profesioniști s-ar descurca, chiar rămași mai puțini, fără a se ascunde de cetățeni în spatele unui interfon defect.

vineri, 30 octombrie 2015

Mai arătaţi-mi o ţară!

Pe data de 1 Iunie 1945 a fost ucis Mareşalul. Pe data de 2 iunie 1889 după unele surse, se născuse. Pe data de 20.05.2013 a murit istoricul Gheorghe Buzatu, unul din puţinii istorici care a avut curajul să mai scrie despre Mareşal şi să vadă în el ceea ce a fost adică un mare patriot.
 
Întâmplător sau nu, despre nici unul din ei presa nu a scris, televiziunile nu au prezentat nici măcar câteva cuvinte, de parcă nici nu ar fi existat. Dacă despre Antonescu este de înţeles teama presei vândute de a scrie, dar nu înţeleg ce au avut cu marele istoric Gheorghe Buzatu. De ce nu a pomenit nimeni despre el nici cât un rezultat al meciului România –Trinidad Tobago? Despre soarta lui Becali, săracul puşcăriaş care plăteşte cu bani grei televiziunile şi politicienii să îi susţină cauza, să introducă legea amnistierii colective şi să îl scoată din puşcărie deşi are de ispăşit două condamnări, discută toţi „democraţii” de două săptămâni de au făcut clăbuci ca dero şi nu dau semne de oboseală. Despre Antonescu sau Buzatu, nimic. Am uitat că Mareşalul Antonescu a salvat ţara şi că regele când i-a încredinţat conducerea ţării, a afirmat:“Antonescu, îţi dau conducerea ţării pe mână. În nimeni altul nu am încredere decât în tine. Nu poţi refuza deoarece tu eşti un patriot.”
Au uitat toţi că EL a fost singurul care a acceptat să îşi asume preluarea puterii, într-o perioadă nu critică ci dezastruoasă pentru ţară, singurul care a avut curajul să se înhame la o muncă aproape fără şanse de izbândă, strivit între două forţe din est şi vest care doreau supunerea României, dar nu a luat puterea că a vrut el, ci rugat de rege, nu prin loviluţie, nici prin furt electoral.
Drept mulţumire, românii se fac că uită şi ziua naşterii şi ziua uciderii lui, pentru că aşa vor alţii. Mai mult, ARMATA, prin conducătorii ei, face un gest de trădare naţională, punând la dispoziţia celor care au ordonat uciderea memoriei Mareşalului, arhivele militare dintre anii 1938 -1964 pentru a studia ce? În Comunicatul de presă al MApN se spune că au făcut aceasta, pentru a extinde accesul reprezentanţilor Consiliului Memorial al Holocaustului din SUA la inventarele şi documentele referitoare la perioada 1938-1964, din depozitele de arhivă ale M.Ap.N.” Care Holocaust? Unde? Când? A decretat un trădător de ţară că în România a fost Holocaust şi acuma gata, am devenit toţi criminali şi vine cine vrea să ne studieze arhivele pentru că vrea să vadă unde sunt criminalii de război? Ce porcărie mai e şi asta? Şi dacă Holocaustul a avut loc conform celor care îl revendică în perioada războiului, ce treabă au ei cu arhiva până în 64? Pe cine abureşte domnul Duşa? Sau Holocaustul a ţinut până în 64? Pentru cei care încearcă să pună în spatele Mareşalului victime ale bolşevicilor şi cominterniştilor evrei, le dau spre citire, ca să nu mai caute în arhive, ordinul Mareşalului dat armatei pe timpul războiului: “Vreau ordine! Să se înţeleagă că noi suntem o armată civilizată care aduce cu ea ordinea şi siguranţa şi nu suntem hoarde barbare ce distrug şi pradă totul în calea lor. Vreau ordine şi iar ordine. Să fie împuşcat militarul care va fi prins furând sau comiţând crime în spatele frontului.”Acest om, acest commandant, acest patriot, erou al neamului, este scos în afara legii de un guvern românesc, la cererea altor conducători de ţări care se vor conducătorii lumii şi declarat “vinovat de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.”
Aşa prevede la cererea duşmanilor de ţară, OG- 31 din 2002. Să nu îţi vină să vomiţi? Iar mai marii ţării, de atunci şi până acuma, oamenii de cultură, istoricii, ARMATA, presa, televiziunile, toţi tac şi acceptă această umilire a nemului, acestă crimă oribilă contra valorilor, eroilor nemului romnânesc. Toţi tac!
Antonescu, criminal de război? Culmea culmilor. Pentru ce? Pentru că şi-a slujit ţara?
Atunci hai să vedem cum îşi tratează “criminalii” celelalte ţări:
  1. SUA
  • Generalul Custer, cel care a masacrat şi făcut să dispară triburi şi neamuri întregi de indieni vechii locuitori ai americii de nord, a acţionat şi-a făcut cunoscut cunoscut principiul conform căruia “un Indian bun este un Indian mort!”. Asta l-a ghidat, asta a pus în practică. Şi este considerat erou al SUA, îi poartă numele 6 oraşe din 6 state americane, nu ştiu câte cimitire, o rezervaţie militară naţională şi Divizia 85 Infanterie. Antonescu nu a spus ca un evreu bun este un evreu mort, nici nu a ordonat decimarea evreilor, în cel mai rău caz le-a dat voie să plece din România, ca să nu fie prinşi de Gestapo şi totuşi este declarat criminal de război. Mai nou, dacă le-ai dat voie evreilor să îşi scape pielea, se cheamă Holocaust.
  • Hiroşima .80000 de japonezi civili omorâţi în primele ore ale dimineţii de 06.08.1945, de o bombă aruncată dintr-un avion americat, condus de Paul Tibbets, la ordinul preşedintelui SUA de la acea vreme, Harry Truman. Încă 190000 de oameni au murit apoi ca urmare a efectelor secundare ale bomei atomice. Enola Gay este avionul care a purtat bomba ucigaşă nume dat după mama lui Tibbets. Deci ambii, mamă şi fiu asasini, criminali în masă şi totuşi, imediat după încheierea misiunii, pilotul asasin este decorat de generalul Karl Spaatz cu “Distinguished Service Cross” şi va ajunge după această faptă general de brigadă în armata americană. A murit la 92 de ani, onorat de întreagă americă, nimeni niciodată nu a dat o HG şi nu l-a găsit “ vinovat de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.” Dimpotrivă, se spune că prin crima comisă a adus pace. A adus pace “MY ASS” cum ar spune chiar ei, americanii. De Truman ce să mai spun? A dat ordin să fie aruncate două bombe atomice peste Japonia. Şi, cui îi pasă? Saddam a fost omorât numai pentru că se bănuia că le are, dar nici asta nu mai contează.
  1. Anglia
Francis Drake, cel mai celebru pirat al vremurilor, traficant de carne vie, cum li se spune acum celor care comercializează fiinţe vii, sau sclavi cum li se spunea atunci prin secolul al XVI-lea, a fost folosit mai pe faţă, mai pe ascuns de regina Angliei Elisabeta I care pe de o parte îl ridica la rang de Sir, pe de alta spunea că nu are nici o legătură cu actele lui de piraterie la adresa vaselor spaniole care se întorceau cu aur şi sclavi din „lumea nouă”. A murit la 56 de ani de dizenterie, dar onorat şi adulat, este considerat un erou al Marii Britanii, deşi a fost un negustor de sclavi, pirat, asasin plătit. Nimeni nu l-a declarat în afara legii, nimeni nu a cerut să fie studiată arhiva pentru a se vedea pe cine a omorât, pe cine a luat în sclavie, câţi africani au avut de suferit de pe urma „călătoriilor” lui.
3. Spania
Francisco Pizarro, conquistador spaniol, cuceritorul, sau masacratorul a zeci de mii de incaşi, a decimat pur şi simplu populaţiile băştinaşe din America de Sud, pentru a le lua aurul, a distrus dovezi ale civilizaţiilor maiaşe şi incaşe din răzbunare şi pentru a spori averea sa personală şi a reginei Spaniei. Numai într-o bătălie, în timpul atacului din Cajamarca în 1532 sunt ucişi între 2 000 și 8 000 de amerindieni. Nu cere nimeni să vadă arhivele Spaniole, sau ale Ecuadorului, pentru a vedea măcar dacă au fost 2000 sau 8000 de morţi? Nu s-a înfiinţat nici un Consiliu Memorial al Holocaustului din America Latină pentru a afla numele asasinilor incaşilor pentru a culpabiliza Spania? Nu, dimpotrivă, familia lui Pizzaro s-a întors în Spania după ce acesta a fost ucis s-a stabilit la Trujillo unde a construit un palat pe care Becali l-ar pimui, iar numele lui Pizzaro este venerat şi respectat, are statui în Spania şi toată America de Sud, nimeni nu a scos tablourile care îl reprezintă din muzee, cum a fost scoase tablourile lui Ioan Antonescu până şi din Academia Militară unde fusese commandant.
4. Franţa
Napoleon Buonaparte , un ăla mic şi crăcănat, dacă e să ne luăm după statură, născut în 1769 la Ajjacio, corsican de origine, ofiţer al armatei franceze se face remarcat în câteva lupte, apoi în 1799, la 30 de ani a organizat o lovitură de stat și s-a proclamat Prim Consul al Franţei. Deci un uzurpator de tron care –vezi Doamne- lupă pentru democraţie, şi cere moarte nobilimii şi regilor care reprezentau simbolul răului, dar în 1804 se proclamă împărat uitând că a luptat pentru „democraţie” şi îşi numeşte fraţii regi prin diferite ţări cucerite. Inutil să mai pomenim câte războaie a purtat dintr-o ambiţie personală. Câţi oameni au murit din cauza ambiţiei lui,întreaga lume cade pe spate şi acum când îi aude rostit numele. Epoca lui este slăvită pentru că a adus Franţa acolo unde nu ajunsese în toată istoria ei de până atunci, nimeni nu îi întinează memoria, nici austriecii, nici ruşii, nici englezii, nici polonezii, nimeni, deşi a provocat pierderi imense în vieţi omeneşti aproape tuturor ţărilor Europei. Nu îl declară nici un stat criminal de război? A fost legalizată invazia unui stat de către alt stat sau ce se întâmplă?
Exemplele ar putea continua la nesfârşit, cu zeci, sute, mii de cazuri din întreaga lume. Nici chiar Stalin, despre care toţi spun că a comis crime şi a ordonat suprimarea a sute de mii de oameni, nu a fost declarat criminal, Ruşii îl adoră, nimeni nu cere să se vadă arhivele ruse, nici nu ar îndrăzni, deşi motive sunt. Numai Hitler şi toţi cei care au avut contact sau au trăit în perioada lui şi i-au fost aliaţi sunt blamaţi. Şi nici ăia toţi. Horthy este considerat erou la Unguri, Mussolini nu a fost dezavuat de italieni, italienii îi pot păstra tablourile şi statuile, nu a cerut nimeni să fie date jos, în noiembrie 2004 a fost votat al 34-lea mare italian într-un sondaj de opinie TV. A fost înmormântat în secret, dar nu din ură, ci de teamă ca populaţia, simpatizanţii să nu facă pelerinaj la mormântul lui. În 1957-1958, la cererea văduvei sale, Benito Mussolini a fost deshumat și înmormântat lângă Predappio.
Pe lângă toate aceste personaje, Mareşalul Antonescu este sfânt. Oricum este un sfânt.

La noi nu se ştie şi nu se spune unde a fost înmormântat Mareşalul Antonescu, şi nici nu se va mai afla vreodată, arhivele Ministerului Apărării au fost date “spre studiu” celor care i- au asasinat memoria.
Mai arataţi- mi o ţară în lumea asta care îşi bate joc de eroii săi.
Mai arataţi-mi o ţară în care conducătorii ei să îşi bată joc de valorile, tradiţiile, istoria, dovezile arheologice ale nemaului aşa cum se întâmplă în România.
Mai arataţi-mi o ţară căreia guvernanţii să îi vândă pământul, sănătatea, apele, aprobând otrăvirea pământului cu cianuri şi metode de exploatare criminale.
Mai arataţi-mi o ţară în care să se aprobe un plan de intoxicare, cancerizare a populaţiei printr-un Codex Alimentarus criminal.
Mai arataţi-mi o ţară în care un ambasador al unei ţări străine să propună procurorii ţării, sau să facă legi ale statului în care este un simplu trimis cu sarcini diplomatice, nu de guvernare.
Mai arataţi-mi o ţară în care preşedintele să spună că nu interesele naţionale contează, ci interesele străine.
Mai arataţi-mi o ţară în care minoritatea conlocuitoare să facă legea şantajând puterea politică şi legislativă cu retragerea voturilor dacă nu li se dă autonomie.
Mai arătaţi-mi o ţară în care toate guvernele  să îşi bată joc de sistemul de sănătate şi de  învăţământ purtându-se aşa cum nici domnitorii fanarioţi nu s-au purtat deşi guvernau într-o ţară străină.
Mai arataţi-mi o ţară în care preşedintele şi candidatul la funcţia de prim ministru, pentru că asta era Ponta când a semnat actul de supunere, cu Băsescu, să facă un act de mână, “instituţional” prin care să îşi împartă puterea.
Mai aratai-mi o ţară în care populaţia să fie atât de indiferentă, atât de tembelizată atât de dezumanizată, atât de iraţională, atât de depersonalizată, atât de devalorizată, încât să plângă pe umerii unui cioban condamnat de trei ori, pentru fraudă, fals în declaraţii, sechestrare de persoane, dar să se facă că nu ştie când s-a născut şi a murit unul din cei mai mari patrioţi ai ei, sau că a murit unul din istoricii ei.
Arataţi-mi vă rog încă o ţară unde să se întâmple toate astea, înainte să îmi pleznească inima de ruşine că fac parte din cel mai îndobitocit popor!
 
Boboc Costel
costel_boboc41@yahoo.com 


Tot binele si pentru mult timp !*;) winking

marți, 7 iulie 2015

Pedagogii despre Idealul Național

Idealul național trebuie cultivat și educat în oameni, și trebuie să fie prezent în fața tuturor etapelor de dezvoltare umană – educație, instruirie, cunoaștere, comunicare, cultură…Iar pedagogul, școala este obligată și trebuie să îndeplinească misiunea de a educa nu doar rațiunea omului, ci și sufletul. Reîntregirea neamului românesc este realitatea istorică pe care trebuie să o acceptăm în unanimitate întru binele și identitatea națiunii, sânge daco-roman, sânge al strămoșilor noștri. 
Virgil Mândâcanu, prof. univ. dr. habilitat în pedagogie, Republica Moldova, în dialog cu Galina Martea, Olanda, doctor în științe economice, scriitoare. 

Prof. univ. dr. hab. Virgil Mândâcanu: Stimată doamnă Galina Martea, luând în considerație procesele economice, sociale și politice ce au loc în țara noastră și care se desfășoară cu multă dificultate în defavoarea societății și a poporului, sunt oare rezultatul unui comportament inadecvat al acelor persoane ce guvernează statul? În viziunea Dvs, care ar fi soluția reală de a stopa calvarul ce se produce în societate și nelegiuirile din partea guvernanților? Crearea urgentă a unui Comitet de Salvare Națională ar contribui pozitiv la îmbunătățirea situației actuale și la deșteptarea poporului în a conștientiza corect realitatea înconjurătoare? 
 Galina Martea, doctor în ştiinţe economice: Cu certitudine, ca prin promovarea unei politici de guvernare cu orientare negativă se produce deteriorarea și degradarea tuturor proceselor de dezvoltare socială, economică și, nu în ultimul rând, politică în cadrul unui stat. Comportamentul persoanelor ce guvernează țara este tabloul real al capacităților de administrare ale acestora și tabloul real de dezvoltare umană și socială al acestui stat. Astfel, succesele în dezvoltarea economică și socială a societății sunt spulberate pentru ziua de azi și pentru o perioadă nelimitată de timp, care nu formează decât calvarul existent ce a împânzit întreaga republică. Amprentele unei asemenea guvernări își spune cuvântul ferm și în spălarea de creiere a factorului uman, și în nivelul de trai, cultură și civilizație al poporului. Sărăcia fără limite a întregului popor și a întregii țări (clasament european – locul 44, ultima în clasament; clasament mondial – printre ultimele locuri), care s-a format de-a lungul anilor, a creat acel mediu social care dărâmă orice perspectivă și speranță de a fi integrați în Uniunea Europeană și de a fi în rând cu țările civilizate, care au o dezvoltare umană adecvată. Probabil, Republica Moldova este acel spațiu astral în care guvernanții își pot manifesta cu succes capacitățile inumane în comportament, incapacitatea de a administra o țară și de a fi iresponsabili pentru funcția pe care o ocupă în stat. În același timp, capacitatea acestora se realizează cu mult succes în promovarea intereselor personale cu accent sigur pe un materialism exagerat al existentei umane. Pentru stoparea acestui calvar sau „dezmăț total ce are loc în cadrul țării și în cadrul legii” este nevoie într-adevăr de a constitui de urgență un Comitet al Salvării Naționale, completat din personalități cu cea mai transparentă atitudine față de sine și societate. Cred, că societatea țării noastre dispune de asemenea personalități, cu un intelect aparte în educație și instruire. Nemijlocit, în componența Comitetului de Salvare Națională trebuie să fie incluși numaidecât și reprezentanți ai organismelor occidentale și ai Uniunii Europene. Pentru a soluționa situația critică din cadrul țării, care este mereu în recesiune în toate domeniile de activitate, este necesar de a crea și adopta de urgență (cu ajutorul organismelor occidentale) un act normativ prin care să contravină nelegiuirilor ce se produc în administrarea țării. În caz contrar, imaginea cu care se prezintă Republica Moldova în plan mondial nu este altceva decât „anarhia statală – produs al ruinării sociale”. Iar persoanele de conducere, cu influență distrugătoare în guvernare, urmează a fi trași la răspundere penală (de asemenea cu ajutorul organismelor occidentale și U.E.) pentru încălcarea jurămintelor depuse în ocuparea funcției în stat și pentru promovarea intenționată a fărădelegilor în societate. Cred, că prin instaurarea Comitetului de Salvare Națională s-ar putea contribui pozitiv la îmbunătățirea situației actuale și la deșteptarea poporului în a conștientiza corect realitatea înconjurătoare. Totul depinde cine va conduce acest comitet al salvării și care vor fi obiectivele prioritare la ordinea de zi. Daca accentul forte nu va fi pus pe identitatea națională și idealul național, pe demnitatea și conștiința poporului și a întregii societăți, pe reîntregirea neamului românesc, atunci situația curentă se va destabiliza și mai profund, atrăgând în sine tot mai mulți factori negativi decât pozitivi.
V.M.: Stimată Doamnă, cine ar trebui totuși să inițieze constituirea acestui Comitet de Salvare Națională? Inițiatorul acestuia ar putea fi Forumul Democrat al Românilor din Moldova și Consiliul Unirii din Republica Moldova?
G.M.: Cred, că ar fi corect ca în acest proces al salvării naționale și de constituire a Comitetului de Salvare Națională să stea în prima linie Forumul Democrat al Românilor din Moldova (F.D.R.M.), care a fost fondat după proclamarea de independență a țării, și Consiliul Unirii din Moldova (cu), fondat în timp (anul 2012), structuri care reprezintă în mod prioritar interesele autentice ale națiunii române și ale românilor de pretutindeni, interesele de reunificare a două state românești, interesele de dezvoltare economică și socială a țării, interese pentru o cultură și evoluție civilizată a societății, promovarea țării în spațiul occidental european și de integrare reală în U.E. Deci, F.D.R.M., fiind inițiatorul în acțiunile de renaștere națională, și Cu din R.Moldova, fiind inițiatorul în problema unionismului, trebuie să fie și îndrumătorii în acțiunile de salvare națională în clipele de grea cumpănă a țării. Iar începutul și sfârșitul oricărei acțiuni trebuie să aparțină și să se axeze pe unitatea națională, pe identitatea și conștiința națiunii, pe reîntregirea poporului român. Actualmente, fiind la o etapă crucială a destinului, Republica Moldova, parte integrantă din cultura și istoria daco-romană, strămoșii poporului român, trebuie să recunoască cu demnitate acest component al realității istorice în evoluție.
V.M.: Cum credeți, prin aderarea țării noastre la Uniunea Europeană s-ar pune capăt acestor nelegiuiri politice și sociale?
G.M.: Cu certitudine!
V.M.: Republica Moldova, ca stat independent, are șanse și posibilități reale de a fi acceptată în UE în următorii 5-10 ani?
G.M.: Aș vrea să fiu optimistă în acest sens, dar pe moment rămân pe poziții pesimiste. Acceptarea Republicii Moldova în U.E. ca stat independent ar avea șanse reale doar după 30-40 ani (părerea mea), dacă se vor regla pe principii de transparență procesele economice și sociale din cadrul țării, eliminând în prim plan corupția din stat, care este cel mai distrugător factor al dezvoltării umane. Pentru a regla și a face regulă în orice domeniu de activitate va fi necesară transparența și corectitudinea absolută sau măcar parțială în orice acțiune, însă acest lucru nu va fi deloc ușor de realizat în condițiile unui mediu destul de beteag. În condițiile actuale nu cred că Republica Moldova are șanse de a fi acceptată în U.E. în următorii 5-10 ani. Este nevoie de timp, iar timpul trebuie să soluționeze o multitudine de probleme care să reflecte imaginea clară a dezvoltării umane și sociale. Cu imaginea actuală țara noastră a demonstrat încă odată cât de ineficientă este în acțiuni și în promovarea valorilor naționale. Totodată, ea a demonstrat în nenumărate rânduri că este incapabilă de a produce impresia pozitivă a unui stat modern și democrat. Dezvoltarea socială corelată cu nelegiuirile sociale denotă faptul că în cadrul țării există structuri bine organizate care produc ruinarea adevărata a sistemelor și subsistemelor din societate.
V.M.: Aderarea la U.E. este o aspirație multdorită de majoritatea cetățenilor. Însă pentru a realiza această dorință în termeni reali, care ar fi posibilitatea și drumul cel mai scurt de a intra în acest organism european, care promovează cu demnitate valorile umane? Unirea cu România este soluția reală?
G.M.: Da, unica soluție reală de a deveni membru al U.E. într-un timp apropiat este unirea cu România. Acesta este cursul real al evenimentelor istorice în procesul evoluției și realitatea pe care trebuie să o accepte orice om de conducere din stat și orice cetățean al țării. Și dacă fiecare dintre noi are o demnitate față de sine și propria țară, atunci conștientizarea corectă a acestei uniri cu România este vitală și inevitabilă pentru viitorul nostru.
V.M.: Când ne referim la identitatea națională a unui popor sau la unitatea națională ce aspecte prioritare urmează să abordăm pentru a promova corect politica de orientare și conștientizare a întregii societăți?
G.M.: Atât identitatea națională cât și unitatea națională sunt expresii care reprezintă sentimentul național al unui popor, al unei națiuni, al unui om. Atât identitatea națională cât și unitatea națională sunt noțiuni ale proceselor identitare, incluzând în sine limba de comunicare vorbită, tradițiile și cultura națională, valorile autentice naționale, teritoriul, credința, ideologia. Este foarte important ca un popor să știe a-și recunoaște originile de neam, de naționalitate, de identitate. De aceea, identitatea națională, care reprezintă sentimentul fiecărui om față de propria societate, este acel pilon care determină în esență respectul omului față de valorile naționale, față de realitate, față de sine. În cazul țării noastre, prin absența valorilor autentice din societate care se regăsesc prin acțiuni de neechitate și nerespect față de factorul uman, în special față de omul simplu din societate, se impune necesitatea de a fi inițiate în mod de urgență întruniri colective având la bază subiectul de a promova corect politica de orientare și conștientizare a evenimentelor ce se derulează în societate și cauzele care determină această dezorientare în viața socială, economică și politică. Iar arma principală care ar putea orienta corect cetățeanul spre a înțelege cu claritate acțiunile ce se desfășoară în societate ar fi sentimentul și credința în valorile spiritualității, procese afective specifice ființei umane. Este necesar de a trezi în oameni marea credință în valorile spirituale ale omenirii și de a înlătura din ei ura, care este afectată destul de grav de condițiile vulnerabile ale existenței. Credința adevărată cu aspirații pozitive este unica armă în a distruge răul și a instaura binele pentru om și societatea acestuia. Concomitent, cu această credință atentică spirituală omul trebuie să parcurgă etapele unei educații adevărate. Deci, în procesul de promovare a unei politici corecte de orientare a omului în societate trebuie să ne conducem după cuvintele sacre ale lui Immanuel Kant (filosof german), care spunea: „Omul nu poate deveni om decât prin educaţie”.
V.M.: Condițiile sociale și politice existente sunt cauza ce afectează în mod direct comportamentul uman, spălarea de creiere a individului și degradarea completă a societății?
G.M.: Ar fi incorect dacă nu aș răspunde: „Cu certitudine!” Cu cât o țară este mai săracă cu atât mai ușor populația acesteia poate fi ușor manipulată sub influența unor mișcări politice care nu produc unitatea națională și bunăstarea socială, ci produc și mai profund dezbinarea și ruinarea completă a societății și a națiunii. Tabloul real al Republicii Moldova la ziua de azi reprezintă în totalitate nivelul primitiv de cultură și civilizație al unei comunități. Se acționează doar sub deviza: „Cine fură mai mult și cine este mai hrăpăreț pentru propria piele, acela este mai puternic, mai văzut și mai respectat în societate!”. În rezultat, toate aceste elemente se răsfrâng negativ pe nivelul de educație al omului, care, în timp, devine doar o frunză neocrotită în spațiu ce poate fi purtată de curenții vântului dintr-o parte în alta. Astfel, omul simplu din societate, fiind fără identitate și personalitate, fără putere și avere, devine victima schimbărilor și robul zeilor ce conduc comunitatea.
V.M.: Pentru a ieși din impasul actual, din criza social-economică dezastruoasă și pentru a crea o imagine mai transparentă a țării noastre în plan mondial ce trebuie să facem cât mai urgent? Care este domeniul prioritar din cadrul țării care urmează a fi restructurat imediat pentru a influența pozitiv dezvoltarea socială?
G.M.: Este necesar de a promova corect valorile naționale, valorile autentice ale umanității, valorile spirituale, care sunt nucleul dezvoltării umane. Pentru toate acestea poporul trebuie să fie foarte conștient în acțiuni și fapte. Cu toată seriozitatea, este necesar de a lua ca referință modelul de trai al unei țări occidentale dezvoltate și de al promova cât mai rapid în cadrul țării. Totodată, promovarea persoanelor în funcții de conducere a statului să fie selectate în baza unor rigori de transparență absolută, fondate pe studii adecvate și competența corespunzătoare, fără a pune în discuție „cumetrismul existent din țară”. Iar domeniul prioritar al țării trebuie să fie Sistemul de Instruire și Educație – care este principalul promotor al identității naționale, al idealului național, al culturii și al bunăstării sociale.
V.M.: Sistemul educațional ar fi capabil să remodeleze cursul existent în dezvoltarea normală a societății și a omului?
G.M.: Sistemul educațional autentic este acea forță care educă și reeducă orice individ al societății, determină importanța omului în societate, dezvoltă și formează orice domeniu de activitate pentru economia națională, promovează valorile identitare-culturale-intelectuale-spirituale, ca parte componentă a dezvoltării umane și sociale.
V.M.: Stimată Doamnă, prin educația și instruirea corectă poate fi dezvoltat în om sentimentul autentic față de valorile naționale și idealul național?
G.M.: Cu siguranță! Învățământul este acel remediu, acel sector, acel mediu sau spațiu social care poate da naștere oricărei orientări. Prin instruirea corectă, cu accente clare pe valorile naționale, omul poate fi educat în limitele celor mai umane caracteristici și responsabilități. Este necesar doar de a remodela cursul existent al proceselor educaționale și sociale existente în țară, fiind orientate către adevăr și umanitarism, corectitudine și transparență. Numai în așa mod se va produce realitatea de care vorbim în permanență și pe care o dorim cu certitudine. Este necesar doar să fie conștientizat corect conceptul cu privire la educația și instruirea în spiritul național și de conștiință națională. Toate, la rândul lor, într-un final, se vor reuni și vor corela corect formarea personalității și identității omului, și dezvoltarea cât mai calitativă a sistemelor și subsistemelor din societate, având la bază omul – ca spirit, intelect și valoare socială.
V.M.: Vă mulţumesc.  
G.M.: Și eu Vă mulțumesc.

 A consemnat prof. univ. dr. habilitat Virgil Mândâcanu


marți, 9 iunie 2015

Mihai Goțiu: ”Frumoasele prietenii” ale lui Tender & Co cu șefii SRI și SIE. Cum se confirmă declarațiile bombă ale Alinei Bica despre protejarea multimilionarului Tender de către serviciile secrete

Ovidiu Tender a fost condamnat luni, 8 iunie 2015, DEFINITIV, la 12 ani de închisoare în Dosarul CAROM (detalii aici). Mai avea doar o zi pentru ca să scape de condamnare, grație prescripției! Articolul de mai jos (publicat inițial pe 12 martie 2015) arată cum a ajuns Tender dintr-un fost turnător la Securitate un multimilionar care sponsoriza reuniunile NATO de la București, rețeaua din care făcea parte și cine sunt foștii sefi de servicii secrete care l-au protejat, scrie Mihai Goțiu pe www.romaniacurata.ro.

Alina Bica: "Adjunctul șefului SRI, Florian Coldea, mi-a cerut în 2013 ca, "din rațiuni de securitate națională", Tender să nu facă închisoare". Declarația bombă a fostei șefă a DIICOT, prezentată ieri, în premieră, de GSP, a fost preluată apoi de alte instituții media, dar receptată cu normala doză de neîncredere, generată de situația în care se află Bica.
Atenție însă: Tender este membru într-un grup de afaceri/interese constituit la jumătatea anilor 90, din care mai fac parte numeroase persoane care au avut cele mai diverse legături cu fosta Securitate. Mai mult, fostul director SRI Radu Timofte apela la Tender pentru a obține favoruri de la fostul șef al SIE Ioan Talpeș, fapte recunoscute într-o anchetă DNA, care arată cât de apropiat era afaceristul de ambii foști șefi de servicii secrete.
Coldea a fost numit de Traian Băsescu adjunct al SRI în timpul șefiei lui Radu Timofte și și-a păstrat funcția sub George Maior, cel din urmă apropiat și el al afacerilor inițiate de Ovidiu Tender. Situația este cu atât mai interesantă cu cât Coldea era considerat om de încredere al lui Băsescu, iar acum este atacat de Alina Bica, după ce l-a atacat și Elena Udrea, ambele, la rândul lor extrem de apropiate de fostul președinte.

Declarațiile făcute în timpul anchetelor DNA de către principalii suspecți în cazurile majore majore de corupție sunt privite, pe bună dreptate, cu o anumită doză de suspiciune. Fie pentru că inculpații vor să scape, fie că vor să arunce vina pe umerii altora. Astfel, e de la sine înțeles gradul de neîncredere cu care a fost primită dezvăluirea fostului șef DIICOT, Alina Bica, legată de presiunile pe care le-ar fi făcut prim-adjunctul directorului SRI, Florin Coldea, pentru a-l scăpa de pușcărie pe Ovidiu Tender din motive de "securitate națională". Doar că mărturia Alinei Bica nu e o noutate, ci o confirmare a faptului că Tender și grupul din care face parte a beneficiat de protecția serviciilor în ultimele decenii. Iar povestea acestui grup a început încă în prima parte a anilor 80, cu fapte aparent fără nicio legătură: 1) că din motive umanitare, Australia și-a relaxat politicile de emigrație față de români, 2) invitarea de către Ceaușescu a unui afacerist canadian în România.
O poveste care a început în Australia, în anii 80
Controversat șef în Securitatea comunistă (în cadrul DIE), azilant în SUA după 1978, Ioan Mihai Pacepa relatează în numeroasele lui dezvăluiri și de o operațiune externă a fostei poliții politice. Este vorba de înființarea unor filiere de traficanți de droguri în diferite țări ale lumii, nu atât pentru profitul financiar direct al unor astfel de activități (deși nici acesta nu poate fi neglijat), cât, mai ales, ca parte a unei strategii de luptă cu "dușmanul" (țările și societățile de tip capitalist) chiar pe teritoriul acestora (prin "subminarea lor din interior").
Filiera traficanților români de droguri din Australia este cunoscută încă din anii 80. În ciuda a numeroase scandaluri, arestări și căderi, rețeaua nu este anihilată nici astăzi. Periodic, agențiile de știri difuzează informații despre arestări și condamnări ale unor traficanți și capturi de droguri în Australia în care sunt implicate și persoane cu origine română. De altfel, persoanele de origine română implicate în traficul de droguri din Australia dețin și un trist record: cele mai mari pedeapse aplicate după abolirea condamnării la închisoarea pe viață în această țară, de 18, respectiv 20 de ani (Constantin Francisc Onea, respectiv Nana Pușcaș, în 1994). Într-o interpelare din același an, senatorul liberal Ken Alfred confirma scenariul descris de Ioan Mihai Pacepa: "În afară de îngrozitoarea povară și cruzime pe care Ceaușescu a impus-o propriului său popor timp de un sfert de secol, guvernul său a exportat, continuu, în democrațiile vestice, terorismul, asasinatul și drogurile (...) Cea mai mare a acestei activități criminale a fost organizată eficient și brutal de serviciul român de spionaj, Departamentul de Informații Externe (DIE)".
Acesta e mediul (al traficanților români de droguri) din care provine Frank Timiș, emigrant și el în Australia în 1981. Frank Timiș, "părintele" Afacerii Roșia Montana, a fost cercetat și amendat de trei ori pentru posesie de droguri (1982, 1989, 1991). De două ori a reușit să convingă poliția și pe judecători că ar fi consumator, nu și traficant, iar o dată (în 1989) că, de fapt, n-ar fi intenționat să-i vândă droguri unui ofițer de poliție aflat sub acoperire, ci să-l înșele. Viorel Borșa, complicele lui din 1989 și viitorul tată vitreg al lui Frank Timiș, are un lung istoric de arestări și condamnări pentru trafic de droguri. La începutul anilor 90 și-a încercat "norocul" în mai multe afaceri din Australia (transporturi și minerit), pe care fie le-a falimentat, fie au fost lichidate pentru nerespectarea standardelor legale. Astfel arată CV-ul și portofoliul care l-au "recomandat" pe Frank Timiș să preia cele mai importante zăcăminte de aur ale României, din Munții Apuseni. Dar nu singur.
"Întâlnirea" de la Toronto
Frank Timiș a devenit președinte al Gabriel Resources. Prim vice-președinte al companiei a fost canadianul Stephen G. Roman, fiul unui magnat al cuprului și titanului, Stephen B. Roman, venit pentru prima dată în România în 1983, la invitația lui... Nicolae Ceaușescu. Conform declarațiilor lui Roman jr., făcute pentru The Globe and Mail, în octombrie 2010, Ceaușescu le-a solicitat sprijin canadienilor pentru dezvoltarea exploatării resurselor de uraniu și cărbune ale țării. De asemenea, Ceaușescu le-a cerut să facă lobby pe lângă Guvernul Canadian pentru accelerarea dezvoltării reactorului nuclear de la Cernavodă, proiectat de canadienii de la CANDU. În cadrul aceluiași interviu, Roman jr. spune că l-a întâlnit pe Timiș la Toronto printr-o cunoștință comună.
Să fi fost doar o întâlnire întâmplătoare între aventurierul provenit din rețelele de traficanți de droguri din Australia "lansate" de fosta Securitate și fiul unui afacerist din Canada care știa despre resursele minerale ale României de la Ceaușescu și apropiații lui? Și la fel de "întâmplătoare" întâlnirea lui Frank Timiș cu Ovidiu Tender, cel care deținea hărțile resurselor naturale ale României, și care se vor lega ulterior nu doar în afaceri, ci și familial (Timiș devenind nașul de cununie al lui Tender)?
Turnătorul din Banat
Ovidiu Tender a fost cooptat și el în conducerea companiei care viza aurul de la Roșia Montană. Principalul lui atu consta în faptul că devenise "norocosul" câștigător al privatizării fostei Întreprinderi de Prospecțiuni Geologice și Geofizice, rebotezată după 1990 Întreprinderea de Prospecțiuni și Laboratoare, apoi Prospecțiuni SA. Astfel, Tender intra în posesia cercetărilor legate de resursele naturale subterane ale României desfășurate pe parcursul mai multor decenii! Ce îl recomanda pe Tender în domeniu? Teoretic, pregătirea lui de inginer miner. Cu toate acestea el n-a profesat în domeniu; Revoluția din 1989 l-a prins ca șef al unei unități hoteliere din Jimbolia, iar apoi șef de unitate al fostului hotel al Partidului Comunist Român din Timișoara. Primele lui afaceri după 90 au fost în industria hotelieră, apoi în agricultură, embargoul impus Iugoslaviei și afacerile cu petrol fiind însă cele care i-au grăbit ascensiunea spre topul miliardarilor români.
Mult timp, Ovidiu Tender a negat vreo legătură cu fost Securitate. În 2010, în cadrul unei anchete realizate de EVZ, Tender a fost identificat însă de către scriitorul William Totok ca fiind unul dintre informatorii care l-au turnat la Securitate. Pus în fața acestei dezvăluiri, Tender a declarat că, după 36 de ani de la acele evenimente, nu-și mai amintește...
Caracatița Tender & Co: Roșia Montană, gazele de șist, Oltchim, Petrom, Africa...
Să recapitulăm: la începutul anilor 90, situația se prezenta astfel: în Australia, cu puternice conexiuni cu rețelele de traficanți de droguri înființate de fosta Securitate, își începea primele afaceri (falimentare) Frank Timiș. La Toronto trăia Stephen G. Roman, fiul lui Stephen B. Roman, care ajunsese în România la invitația lui Ceaușescu și care avea informații despre resursele minerale ale țării chiar de la regimul comunist. La Timișoara, debuta în afaceri, ca șef al fostului hotel PCR, Ovidiu Tender, despre care există suspiciuni mai mult decât rezonabile că a fost turnător al Securității. Să fi fost, absolut întâmplătoare întâlnirea celor trei și implicarea lor în câteva dintre cele mai controversate afaceri din România ultimelor decenii?
Câteva exemple:
1.Aurul Apusenilor, de la Roșia Montană dar și, în prima fază, cel de Certej și din alte zone din Hunedoara, despre asta am tot scris, nu mai insist (nu insist nici asupra implicării lui Tender în afacerile RAFO, Carom etc., mult mai mediatizate).
2.Exall Resources, controlată de Stephen G. Roman, a câștigat în 2001, prima licitație legată de privatizarea Oltchim. Doar că Exall nu avea banii cu care licitase, ci spera să-i obțină din listarea la Bursă a combinatului de la Vâlcea (era aceeași schemă ca și în cazul Roșia Montană: Timiș a intrat cu buzunarele goale în afacere, banii obținându-i DUPĂ listarea proiectului la Bursă). Stephen G. Roman nu a fost la fel de norocos, piața fiind în scădere, n-a obținut banii de pe Bursă și licitația s-a anulat.
3.Prin Regal Petroleum, Tender și Timiș au concesionat aproximativ 4-5% din teritoriul României, în special perimetre cu posibile resurse de gaze de șist. Concesiunea perimetrelor din Moldova (zona Bârladului) au vândut-o în 2011 către Chevron (ca fapt divers: la Regal Petroleum îl vom regăsi ca director pe Mihail Ianaș, fostul director al ANRM în perioada în care ANRM a făcut numeroase concesiuni către firmele lui Tender și Timiș – dar ăsta e alt subiect).
4.Tentativa de preluare a Petrom. Cea mai spectaculoasă operațiune a fost însă încercarea de a pune mâna pe Petrom. În acest scop, Tender și Timiș au creat un concern cu gigantul petrolier american Halliburton (și alte firme mai mici din Arabia Saudită, Cipru și România), cu care, la începutul anului 2003, s-au înscris la licitația pentru privatizarea Petrom. Un punct forte al combinației era prezența în concern și a ofițerului de rang înalt al NATO, Willem Matser. În cele din urmă, acesta s-a dovedit și punctul slab: pe 7 februarie 2003, Willem Matser a fost arestat în Olanda și acuzat de spălare de bani proveniți din traficul cu droguri columbiene. În caz a fost cercetat și Ovidiu Tender, sub acuzația că firmele lui ar fi fost folosite ca paravan pentru operațiune. În ciuda căderii lui Matser, la începutul anului 2003, concernul lui Tender și Timiș cu Halliburton era văzut de către mass-media ca mare favorit la câștigarea perlei Petrom, dar, surprinzător, nu a intrat nici măcar pe lista scurtă a licitației câștigate în cele din urmă de OMV. Explicația vine din scăderea influenței pe care o avea Ioan Talpeș (apropiat al lui Ion Iliescu), pe fondul conflictului din 2003 dintre Iliescu și Năstase (dar să nu anticipăm – vom reveni la Talpeș).
5.În ultimii ani, Tender și Timiș au debarcat în Africa, unde dețin concesiuni impresionante de zăcăminte minerale din țări ca Senegal sau Sierra Leone. Coincidență (sau nu?) sunt țări în care fostul DIE din fosta Securitate a desfășurat ample acțiuni de spionaj înainte de 1990.
"Frumoasele prietenii". Timofte și Talpeș
La fel cum nu este întâmplătoare (să nu fim naivi), întâlnirea dintre Tender, Timiș, Stephen G. Roman și "frumoasa prietenie" care a urmat (mai ales între primii doi), nu e întâmplătoare nici vasta operațiune de preluare a resurselor României (minerale și/sau industriale). Operațiuni de o asemenea anvergură nu se puteau desfășura însă fără alte "frumoase (și periculoase) prietenii". Iar pe lista de prieteni îi vom regăsi (ah, coincidențele!), la loc de frunte, pe șefii serviciilor de informații din România. Exact cei care ar fi trebuit să vegheze la modul în care sunt privatizate și înstrăinate asemenea resurse!
Căutând absolut aleatoriu pe internet, vom găsi conexiunile lui Ovidiu Tender (în mod special), cu fostul șef al SRI Radu Timofte și cu fostul șef al SIE Ioan Talpeș. E interesant că într-un dosar instrumentat de DNA, există declarații conform cărora Radu Timofte ar fi apelat la Tender pentru a-i cere lui Ioan Talpeș avansarea la gradul de general (în rezervă) al tatălui generalului SRI Ovidiu Soare. Atât Tender, cât și Talpeș au confirmat în fața procurorilor DNA episodul petrecut înainte de 2004. Talpeș a declarat însă că a refuzat avansarea. Procurorii nu au reușit să probeze că generalul SRI Ovidiu Soare i-ar fi oferit informații secrete lui Tender pentru serviciul făcut (chiar dacă nu și-a atins scopul, Tender a intervenit la Talpeș – detalii aici). Ancheta DNA îi viza pe pe ofițerii SRI Soare și Dumitrache, dar procurorii par să fi ignorat marea miză. Până la urmă, declarațiile arată că Tender nu-i făcuse un serviciu lui Soare, ci lui... Radu Timofte. Mai exact, Radu Timofte își permitea să-i ceară lui Tender astfel de servicii. O făcea doar în temeiul "frumoasei prietenii" (despre care puteți găsi alte numeroase relatări în presa vremii) sau și a altor servicii ce țineau de funcția lui Radu Timofte?
Despre "frumoasa prietenie" a lui Tender cu Ioan Talpeș vorbesc chiar cei doi. Un scurt fragment dintr-un interviu realizat de Robert Turcescu la Europa FM în 2004, și publicat și în revista 22.
"Robert Turcescu: Dar cu dl Talpeș de când vă cunoașteți?
Ovidiu Tender: Cu dl Talpeș mai recent, din anii 90, însă în primul rând este bănățean, este un om de mare valoare, după părerea mea, și profesională, și umană. Și dacă dumnealui a declarat că îmi este prieten, îmi permit și eu să fac publică această chestiune".
Prieteniile au fost cimentate însă și prin sponsorizări generoase suportate de firmele lui Timiș și Tender în timpul evenimentelor NATO organizate de către... Ioan Talpeș la București, în 2002. Acest "amănunt" îl regăsim atât într-un CV trimis unui jurnalist de la Rise Project de către Frank Timiș, dar și într-un comunicat trimis presei de către... Willem Matser, de care și-a amintit istoricul Marius Oprea în toamna lui 2013, într-un interviu acordat lui Orlando Balas.
"În luna iunie 2002 a avut loc la Snagov reuniunea șefilor de servicii secrete din țările membre NATO. Toate cheltuielile au fost suportate de patru sponsori, printre care figurează Frank Timiș și Ovidiu Tender. Cel care a comunicat presei lista de sponsorilor a fost Willem Matser, directorul pentru studii avansate din cadrul Biroului Consilierului Special pentru Europa Centrală și de Est al Secretarului General al NATO, spunând că respectă inițiativa și curajul de aducere a acestor sponsori a domnului Talpeș. (...)Apariția lui Frank Timiș ca sponsor, la o reuniune NATO de rang înalt poate să indice faptul că Ioan Talpeș, responsabilul cu organizarea acestui eveniment, este unul dintre protectorii din umbră ai lui Frank Timiș. Sau ar fi trebuit să facă asta, ceea ce și mai grav. Ca sponsor al reuniunii NATO de la Snagov apare și "Tender Holding, grup de firme deținut de Ovidiu Tender împreună cu familia sa". (Marius Oprea)
Tot în toamna lui 2013, fostul procuror militar în rezervă Gheorghe Oancea afirma că a existat un dosar la DNA al Afacerii Roșia Montană, dosar blocat la nivel politic de Adrian Năstase. Spusele fostului procuror militar seamănă destul de mult cu ceea ce afirmă acum Alina Bica (cu mențiunea că Oancea le-a făcut unui jurnalist de la Cotidianul.ro, nu în fața procurorilor, și neavând nimic "de salvat"). Și atunci, ca și acum, e vorba de o protecție a afacerilor lui Tender la nivel înalt, și atunci, ca și acum, ar fi fost vorba de un "interes strategic al României" (acum afacerile lui Tender în Africa, atunci aderarea României la NATO).
"Mă duc într-o zi la ANRM să discut tot ceva legat de dosar cu doamna președintă Stratulat, prilej cu care mi-am dat seama că hârtia mea ajunsese pe biroul domnului prim-ministru. Doamna președintă îmi spune următorul lucru... Vă reproduc textual, am încă o memorie bună: "Domnule procuror, am primit de la domnul prim-ministru o notă vis-à-vis de modul de inițiere și derulare a contractului cu Gabriel Resources, unde primul ministru printr-o rezoluție pe nota respectivă spune că oprirea contractului cu Gabriel Resources va constitui un impediment major pentru intrarea României în NATO. Mi-a spus că s-a întâlnit la Londra cu prim-ministrul canadian Chretien, care i-ar fi declarat acest lucru domnului Adrian Năstase. Când am auzit așa ceva am rămas perplex!". (Gheorghe Oancea)
Că "impedimentul major" nu îl reprezenta o politică oficială a NATO în acest sens, ci, după cum s-a văzut mai sus, influența unui personaj important în ierarhia NATO, Willem Matser, care avea propriile interese oneroase cu grupul lui Tender și Timiș, are relevanță doar pentru a nu cădea într-o teorie a conspirației și pentru a înțelege cum funcționează sistemul (Willem Matser nu a fost singura influență de acest fel: compania americană de lobby Dutko a prestat atât pentru România, ca țară, în campania de aderare la NATO și pentru Adrian Năstase personal – chiar dacă pe bani publici -, cât și pentru Gabriel Resources).
George Maior, alt lobby-st pentru Gabriel Resources
După cum am amintit, în 2003-2004, influența lui Ioan Talpeș a scăzut, fiind prins la mijloc în războiul dintre Ion Iliescu și Adrian Năstase, fiind un apropiat (și consilier) al primului. După 2004 Talpeș va schimba luntrea și îl vom regăsi în preajma lui Traian Băsescu. Tender și Timiș au ieșit din Afacerea Roșia Montană, mai mult de nevoie, decât de voie (e un lucru pe care Tender l-a recunoscut în mod indirect de mai multe ori), fără a încasa marele pot din afacere. Cu toate acestea, n-au ieșit fluierând a pagubă. Fostul aventurier Timiș a intrat cu buzunarele goale și a ieșit cu 70 de milioane de dolari (din vânzarea acțiunilor pe care le deținea). Dincolo de bani, atât Tender, cât și Timiș, și-au făcut numeroase relații și au avut acces la informații care le-au permis să-și dezvolte afacerile fie în România, fie în Africa sau Asia.
Afacerea Roșia Montană a rămas însă apropiată de serviciile de informații. Din 2006, în fruntea SRI și șef al lui Florian Coldea, a fost, până mai ieri, George Maior, cel care, în 2005, pe când era senator de Alba și șef al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat, apărea în listele acțiunilor de lobby organizate de Ambasada Canadei în România pentru Gabriel Resources. Maior a recunoscut că a participat la asemenea acțiuni. Să ne mire că, în toamna lui 2013, în timpul protestelor pentru Roșia Montană, George Maior vorbea doar despre "anarhiștii" și "eco-teroriștii" care ar fi vrut să monopolizeze protestele, dar nu avea absolut nicio informație despre culisele reale ale afacerii?
Despre implicarea directă a lui Florian Coldea în protejarea lui Tender (în încercarea de a-l scăpa de o pedeapsă cu executarea) există doar declarația fostei șefe DIICOT Alina Bica, aflată, la rândul ei, sub urmărire penală. Despre relațiile privilegiate pe care Tender și cei din grupul lui cu șefii serviciilor secrete există însă numeroase alte mărturii și dovezi. Fie că a fost vorba de sponsorizarea unei reuniuni NATO organizată de un fost șef al SIE, fie de favorurile (ce aduc a trafic de influență) pe care un fost șef al SRI i le solicita lui Tender.
Război între favoriții lui Băsescu
Florian Coldea a fost avansat la gradul locotonent-colonel și avansat adjunct al șefului SRI în 2005, pe când Radu Timofte conudcea încă instituția. Cel care l-a numit în funcție a fost, însă, președintele Traian Băsescu. Coldea a fost cel care s-a ocupat din partea SRI de criza ostaticilor din Irak (în 2005), iar în 2007 a fost acuzat de către Mircea Geoană că ar fi urmărit să-i șantajeze pe judecătorii CCR care au dat verdict favorabil suspendării lui Traian Băsescu. Faptul că, acum, două foste protejate ale lui Traian Băsescu, Elena Udrea și Alina Bica, arată cu degetul către Florian Coldea face ca povestea să devină și mai interesantă.
La final, doar o remarcă: să nu ne jucăm cu cuvintele. În diferite forme, se invocă de prea multe ori, în mod abuziv, sintagme precum "rațiuni de securitate națională", "interes național", "interes strategic" pentru a justifica fapte care, de fapt, țin de Codul Penal. La un moment dat, când ar avea o justificarea deplină utilizarea lor, s-ar putea să nu mai însemne nimic.

*Notă: o parte importantă a informațiilor folosite în redactarea acestui articol le-am prezentat pe larg în cartea Afacerea Roșia Montană (ed. Tact, 2013); sursele informațiilor sunt trecute în carte, aici utilizând doar o sinteză a acestora